Imagini plantă
Localizare pe hartă
image
Descriere plantă

Ph. MAGNOLIOPHYTA (Angiospermatophyta)

Cl. Magnoliatae (Dicotyledonatae)

Ord. Ranunculales

Fam. Ranunculaceae

 Adonis vernalis-Ruscuță de primăvară

Plantă ierboasă perenă de 10-40 cm înălțime, cu rizom. Frunzele alterne sunt de 2-4 ori penat-sectate, cu ultimele segmente liniare. Florile sunt actinomorfe, cu perigon format din sepale verzi și peste 10 petale galbene. Prezintă mai multe carpele libere. Înflorește primăvara (IV-V). Fructele sunt polinucule. Este prezentă în pajiștile stepice. Element floristic eurasiatic continental (Euras. cont.). Specie meliferă, toxică, decorativă și medicinală.

Adonidis herba: tratamentul hipertensiunii arteriale, anginei pectorale, în miocardite postinfecțioase, tahicardii, tulburări neurovegetative și diuretic.

Principii active: heterozide cardiotonice de tip cardenolidic (adonitoxozida, cimarozida fiind heterozidele principale din părțile aeriene),  derivați de pregnan și C-glicozide flavonice.