Descriere plantă
Ph. MAGNOLIOHYTA (Angiospermatophyta)
Cl. Magnoliatae (Dicotyledonatae)
Ord. Salicales
Fam. Salicaceae
Salix x sepulcralis ‘Chrysocoma’
Provine din încrucișarea speciei Salix babylonica cu Salix alba var. vitellina. Arbore înalt de 22 m. Scoarța este de culoare deschisă, brună cenușie, adânc brăzdată. Lăstarii la început sunt verzi, iar mai târziu devin galbeni. Frunzele sunt discolore, pe fața inferioară sunt albăstruie. Forma limbului este lanceolată, iar marginea dințată. Frunzele tinere sunt păroase pe ambele fețe, dar după aproximativ 3 luni devin glabre pe fața inferioară. Florile unisexuate (Salix x sepulcralis este o clonă cu flori bărbătești) sunt grupate în amenți. Este un arbore decorativ.