Imagini plantă
Localizare pe hartă
image
Descriere plantă

Ph. MAGNOLIOPHYTA (Angiospermatophyta)

Cl. Magnoliatae (Dicotyledonatae)

Ord. Rosales

Fam. Rosaceae

Crataegus monogyna-Păducel

Păducelul este un arbust de 2-5 (10) m înălțime cu tulpina foarte ramificată și cu numeroși spini. Frunzele sunt simple, prezintă 3, 5 sau chiar 7 lobi profunzi și îndepărtați. Florile albe sunt dispuse în corimb erect. Florile au 5 sepalele triunghiulare și petalele libere albe cu 15-20 de stamine. Receptaculul este monocarpelat, de culoare brună-verzuie, pedunculii florali și sepalele sunt pubescente, anterele staminelor negre, iar stilul este solitar. Fructul este o poamă roșie, cu o singură sămânță. Planta este răspândită de la câmpie până la etajul molidului, prin tufărișuri, rariști și margini de pădure. Element floristic eurasiatic (Euras.). Plantă alimentară, meliferă și medicinală.

Crataegi folium, flos, fructus: în medicina tradițională decoctul din frunze și vârfurile ramurilor se foloseau contra păduceilor (bătături) de tălpi. Utilizat în bolile inimii, angina pectoris, este calmant, anti-hipertensiv.

Principii active: flavonoide proantocianide oligomere, amine biogene. Fructele conțin vitamina C, carotenoide, antocianozide, glucoză și zaharoză.